Copilul priveste cu mare interes si curiozitate la tot ce il inconjoara; doreste sa vada, sa auda, sa simta, sa prinda tot ceea ce se petrece in fata lui. Insa, copilul va putea percepe pe deplin, doar atunci cand experientele si trairile sale vor fi cat mai numeroase si de durata, prin multiple incercari si exersari .

Deoarece perceptia copilului este deseori superficiala, copilul nu reuseste sa perceapa micile diferente. Trebuie sa cream situatii in care, importanta sa cada pe amanunte, pe detalii.

De exemplu, o bara poate fi asezata la orice inaltime, atata timp cat aceasta bara trebuie doar ocolita. In momentul in care bara este folosita pentru a trece pe sub ea sau a sari peste ea, inaltimea va capata importanta.

Per ansamblu, copilul trebuie sa fac un efort, sa-si puna in muscare muschii corpului si ai picioarelor, sa-si foloseasca ochii pentru a aprecia inaltimea, si trebuie sa fie in stare sa-si pastreze echilibrul.  Astfel inaltimea va deveni nu doar vizibila,  ci si perceptibila.

Folosindu-se de toate aceste informatii, care tin de perceptie, informatii ce sosesc din diferitele zone ale corpului, copilul invata sa se orienteze. Mai exact creierul este antrenat pentru prelucrarea si coordonarea senzatiilor din corp si din lumea exterioara. Aceasta cunoastere sta la baza dobandirii cunostintelor ulterioare.

Simplificand, prin deprinderea propriei coordonari a corpului, se intareste constiinta identitatii, iar, mai tarziu, prin capacitatea de a comanda constiinta si gandirea, se intareste increderea in sine.

Pe scurt: cu ajutorul miscarii, la 3-6 ani pot fi pusi in functiune centrii cerebrali care prelucreaza senzatiile. Asadar, la aceasta varsta frageda, cea mai eficienta forma de invatare este miscarea!

Cu orice alta activitate, miscarea poate fi suplimentata, insa nu se poate substitui. In ce priveste miscarea, posibilitatile sunt numeroase, pornind de la activitati desfasurate in aer liber, pana la cele din salile de gimnastica.